Cerceii cu caluti de mare

Oare de ce ne atasam atat de mult de obiectele din jurul nostru? Ce inseamna ele de fapt?
Eu de exemplu, am perioade cand ma atasez de o anumita pereche de pantofi si aproape ca ii port numai pe aceia de fiecare data cand e posibil, desi am multe alte variante. Sau o bluza in care ma simt mai bine.. sau.. in momentul de acum obiectele pe care le atasez de mine de fiecare data sunt cerceii verzi cu caluti de mare care imi plac atat de mult. Imi plac tot felul de obiecte de decor, care dau o nota personala camerei mele. Cum ar fi veioza in forma de soare pe care am adus-o acum 7 ani de la Paris, sau soarele de ceramica din perete, sau statueta cu pisica egipteana. Dar.. daca as pleca undeva.. departe.. si nu as mai avea toate obiectele astea in jurul meu, si nici hainele sau accesoriile preferate.. oare.. n-as mai fi la fel? Oare s-ar schimba ceva? Ce incerc sa spun eu de fapt aici e ca obiectele din jurul nostru n-au de fapt nici o importanta decat aceea pe care le-o dam noi. Noi investim in aceste obiecte, si nu ma refer la bani, ne exprimam personalitatea prin modul cum ne imbracam sau ne decoram spatiul in care locuim. Si totusi, eu nici macar nu stau prea mult pe acasa. Sunt ani buni de cand ma tot mut dintr-o casa in alta si e ceva obisnuit pentru mine sa locuiesc in mai multe locuri in acelasi timp.

Oare.. ce se ascunde in spatele cerceilor astora cu caluti de mare? De ce imi plac atat de mult? Eram in Boston cand i-am luat, i-am vazut la magazinul de la acvariu si am plecat, ca trebuia sa ajungem in alta parte destul de repede.. dar.. m-am intors dupa ei. Apoi am pierdut unul din ei si l-am gasit prin camera dupa vreo 2 ani..), dar imi placeau si inainte sa-i pierd.

Candva, un prieten mi-a adus o floare, o orhidee foarte frumoasa. In aceeasi zi, mai tarziu, altcineva mi-a dat o crenguta rupta din sutele de pomisori cu flori galbene. M-am bucurat pentru acea crenguta mult mai mult decat pentru orhidee. Uite un exemplu de “gestul conteaza”..ee.. acum n-o sa va mint ca nu sunt deloc materialista dar..am si eu momentele mele..) Deci inca o data, nu neaparat valoarea in bani a obiectelor conteaza, ci valoarea cu care le investim noi afectiv. Bine, acum dintre un bmw rosu si o dacie.. e clar ce voi alege. Dar nu intotdeauna alegerile sunt atat de simple.

mi-e dor...

de zilele lungi de vara, pline de lumina, de razele soarelui ce ma mangaiau subtil dimineata si de noptile zgomotoase in urma zilelor pe masura. Vara parca suntem mai fericiti, mai relaxati, mai destinsi, suntem dispusi sa acceptam mai multe, sa fim mai toleranti. Inca nu am invatat sa ma adaptez la raceala nordica...poate undeva la munte, la caldura semineului si miros de brazi ar fi alta situatie...cu alte cuvinte, mi-e dor de vacanta.

azi a fost o zi speciala. am votat....printre altele...dar speciala a fost din alt motiv. azi dimineata a murit cainele alor mei pe care il aveam de la 13 ani. am simtit azi noapte, simteam ceva, in vis dar nu puteam sa ma misc sau sa scot vreun sunet...si apoi ma trezeam....de mai multe ori. restul am uitat...

cand aveam 13 ani si a aparut Lupu, am facut o mare schimbare. M-am mutat de la ai mei si m-am schimbat si maturizat mult. Probabil ca schimbarea aceea m-a facut ce sunt azi. Nu aveam o relatie foarte stransa cu cainele alor mei dar...mi-e dor de latraturile lui ragusite.

O sa vina si vacanta alsaciana cu miros de scortisoara...apropo, mi-e dor de zapada...si de tine!

Arta de a trai

Daca m-ar intreba cineva acum care e modelul meu in viata, i-as raspunde: un pisic! Cel care a murit azi. Aprilie 2007-6 octombrie 2009. Atat a trait. 2 ani jumate. Dar in scurta lui viata ne-a invatat pe toti arta de a trai.
Am scris despre el pe blog si atunci, de mult…

Acum putin timp, la intoarcerea in tara, am gasit unul din pisoi cu coloana rupta. Cel mai mic si mai colorat dintre pisoi. L-am dus imediat la doctor-nu-mi vine sa cred ca ai mei n-au facut si n-au zis nimic desi era asa de ceva timp, nu se stie cum s-a putut intampla asta. Radiografia a aratat clar-fractura de 3 procese vertebrale cu afectare de maduva.. numai ca avand doar 3 luni are sanse destul de bune de recuperare partiala. Dar nu o sa transform asta intr-o drama, asta s-a consumat atunci, ce e important e ca avem ce invata de la pisoiul asta. Desi e paralizat la labutele din spate si incapabil sa-si controleze vezica sau coada, e cel mai vesel si mai agitat dintre pisoi. Prima zi la doctor.. inceputul unui tratament lung si anevoios.. dintr-un pisic mic-mic s-a transforat intr-o fiara periculoasa. I-a muscat pe toti cei care-l tineau pt injectie.. inclusiv pe mine.. unul din doctori a stat mult timp cu ambele maini bandajate, atat de profunda a fost muscatura.. dar asta nu-i nimic.. a doua zi.. s-a repezit la un caine mare si fioros si l-a muscat si pe ala-din proprie initiativa, fara nici un mesaj ostil din partea cainelui.
Acasa nu sta nici o clipa si a invatat sa se deplaseze foarte repede, ba chiar se si catara numai cu labutele din fatza. Pentru ca nu are constienta bolii nesimtind nici un fel de durere si fiind prea mic e atat de plin de viata incat energia lui o depaseste de departe pe cea a celorlalte pisici.. a cainilor sau chiar a noastra.
A trecut aproape o luna.. de vizite zilnice la cabinetul veterinar.. de gimnastica recuperatorie acasa.. iar rezultatele sunt peste asteptari. Uite cat de mult inseamna optimismul si increderea. Asa si noi.. nu conteaza cat suntem de mici.. putem obtine atat de multe.. trebuie doar sa actionam.. sa nu mai gandim atata posibilele rezultate.

Au trecut peste 2 ani de atunci, timp in care a devenit din ce in ce mai vesel si mai plin de viata, si a capatat repede suprematia peste celelalte pisici si caini. Intr-un fel, devenise purtatorul lor de cuvant, caci ne trezea pe toti dimineata, cerand de mancare pt el(de fapt ea) si restul. A invatat atat de repede sa-si compenseze handicapul…de care nu cred ca a fost vreodata prea constient. A fost fericit… Noi, oameni, sanatosi, in deplina putere, ne lamentam atata, si nu avem curajul sa traim cu adevarat, iar el, un pisic, mic, speriat si paralizat, ne da la toti lectii!

Transformare

Am vazut de curand un film mai vechi, cu Joanne Woodward-"The Three Faces of Eve", despre o femeie cu personalitate multipla, care la o simpla aplecare a capului devenea altcineva cu totul diferit, una din cele 3 personalitati ale sale. Si niciuna nu semana cu cealalta si nici n-ai fi zis ca este aceeasi femeie. I se schimba si fizicul-subtil dar suficient. Totul din privire, atitudine si din invazia noii personalitati ce credea cu tarie ca exista, si punea stapanire pe intreg corpul si psihicul ei.

De mult, pe la inceputul secolului, a existat un America un chirurg plastician ce propunea un sistem revolutionar de transformare. Le schimba complet stilul de viata al clientilor sai. Un anumit regim alimentar si anumite activitati fizice, dar si o atitudine relaxata si multa credinta in tine si in ceea ce vrei sa devii, te poate schimba cu 180 de grade...inclusiv fizic. Fara operatii, fara probleme...doar cu un strop de...Chanel no5, ar spune Marilyn Monroe, sau-Allure de la Channel, as spune eu-parfumul care isi schimba aroma de 8 ori in functie de starea ta de spirit. De fapt e vorba doar de o atitudine Allure-schimbari interioare pornind de la cele exterioare-sau invers. Oare de ce atatea femei isi schimba coafura cand schimba barbatul? Pentru ca incep o viata noua si pornesc de la schimbarea exterioara care le da incredere si motivatii pt cea interioara.

Mereu am fost fascinata de mitul Pygmalion-al transformarii...sa fie oare asta mostenirea Scorpionilor de care am fost mereu inconjurata...prin excelenta zodia transformarii....nu ca as avea eu nevoie de vreo transformare radicala, desi schimb mereu cate ceva la mine si asta se vede cel mai bine in pozele mele unde arat atat de diferit in unele fata de altele, doar din stare si atitudine, cel mai mult inconstiente. Sau poate ca...se surprinde una din multiplele fete ale Evei. Personajul din film avea 3...voi cate aveti?

Dependente

Vrem sa fim independenti.. oare? Ce ne-am face fara micile dependentze? Pentru unii este cafeaua de dimineata, tigarile, pentru altii calculatorul, mersul la cumparaturi, ciocolata.. mai exista o specie dependenta de condus, care nici pana la colt nu mai iese fara masina... apoi mai e dependentza de partener.. de lucrurile ce ne inconjoara.. deci pana la urma cat de (in)dependenti suntem cu adevarat? La cate din lucrurile astea putem pur si simplu renunta? Sa ne lasam dintr-odata si sa nu mai avem atata nevoie de repetitia lor. Sevrajul la micile “droguri” de zi cu zi ne da o stare de neliniste.. asa ca ne apucam din nou de ele, gandindu-ne “cand o sa vreau sa ma las o sa pot”. Oare?

around the world

Curiosity killed the cat...asta spun toti cei invidiosi pe viociunea, energia si norocul unei pisici care iese de oriunde teafara si nevatamata, si nu-i scapa nimic din ce se intampla in jur. La scara mai mare...cred ca si eu am prins candva gustul calatoriilor prin lume dintr-un fel de curiozitate si sete de explorare proprie micilor vietati :)

Istanbul a fost prima mea iesire din tara. Un cocktail de arome, culori, stralucire, ingheshuiala, mirodenii, m-au adus mai aproape de farmecul tinuturilor orientale.

Rafinamentul parizian l-am gustat alaturi de un capucino chantilly si un croissant, privind viata de la inaltimea turnului Eiffel. La vie en rose, strazi mici si cochete intesate de magazine de suveniruri, alaturi de marile bulevarde-Champs Elysees, un strop de noblete de mult uitata la Luvru, de unde iesi in viata idilica a gradinilor Tuilleries. Apoi m-am pierdut pe strazile pline cu verdeata din Brusellex, unde m-am transormat pentru o clipa intr-un personaj serios ce viziteaza Parlamentul European, desi semanam mai mult cu un agent secret ce afiseaza un aer glacial la exterior ce ascunde nebunia si focul interior.

The land of all posibilities...America-acolo am lucrat vreo 6 luni, avand cele mai diferite job-uri. Ziua mea la cascada Niagara, New York ce m-a cucerit din prima clipa, Philadelphia, Boston, Washington, Baltimore, Vermont, si lista ar putea continua...peripetii si aventuri de toate felurile, un strop de adrenalina, zbor deasupra unui cuib de cuci cu...balonul, soferul de taxi clonat dupa Bin Laden si...inapoi acasa.

Apoi din nou, ziua mea la Viena, sedinta foto la Schonbrunn, rasta in Budapestea...apoi pasii m-au purtat usor-usor de la farmecul civilizatiei la desertul Sahara, de la masini luxoase la camile, narghilea, negocieri si muzica arabeasca. Tunisia, alte 6 luni in Andalucia, care a ramas de departe locul meu preferat, Madrid, Barcelona...flamenco, sangria...OLE!

Acum urmeaza...Roma! Mi-am spus candva ca trebuie sa ies din tara intr-un fel sau altul in fiecare an, si asta pt ca nu vreau sa uit relaxarea de acolo, in cotrast cu crisparea oamenilor care merg pe strada aici. Asa ca, nu ne mai ramane de facut decat sa ne punem centurile de siguranta, caci orice calatorie cu mine e o cale sigura spre pericol, aventura, rasturnari de situatii si..mult farmec...si let's go around the world!

once upon a time...360

In plina moda a blogurilor, am descoperit si eu placerea de a scrie. Blogul de pe yahoo 360 m-a prins uneori ca un drog din care trebuia sa iau doza zilnica, alteori l-am inselat, ba chiar parasit de atatea ori incat incepuse sa semene cu una din relatiile mele furtunoase. Dar in inconstanta mea, totusi ma intorceam in mod constant la el. Scrisul, actoria, desenul...toate astea sunt pasiuni pe care nu le voi parasi niciodata cu adevarat, chiar daca uneori o sa plec dupa tigari si o sa dispar pentru cateva luni de exemplu.

Si cum iubirea traieste si dincolo de moarte, iata ca o data cu disparitia 360-ului, un nou blog s-a nascut, in aceeasi zodie leonina cu mine. As fi baut un pahar de sampanie pentru asta, dar nu am decat un red bull energizant in miez de noapte, tocmai bun sa-mi tina simturile in alerta, pentru a gusta din plin din suspansul filmelor de Hitchcock la care ma uit acum. North by northwest deocamdata....chiar daca eu si blogul meu suntem de fapt localizati south by southeast, si asteptam o noua zi sub dogoarea soarelui de sud.