golden times

M-am lenevit de la un timp, nu mai am rabdare sa scriu pe blog. Culmea, in loc sa ma plictisesc de el pe vremea cand scriam zilnic, o fac acum cand apar cu o postare pe luna...dar cam asa e in viata. Nu degeaba se spune ca pofta vine mancand. Ne obisnuim cu un anumit ritm si apoi e greu de iesit din el. M-au intrebat in ultimul timp mai multi din cei care-mi urmareau blogul vechi de ce nu mai scriu...imediat vin o gramada de raspunsuri: nu mai am timp/chef/inspiratie...nu stiu cum sa fac asta...despre ce...dar cum ar fi sa revin? Asa ca fac primul pas...si cum afara e atat de frumos si gandul la vacanta ne invadeaza mintea chiar fara sa vrem...chiar vorbeam cu cineva de curand ca daca ar fi sa aleg cele mai frumoase vacante pe care le-am avut...desi ar fi destul de greu avand in vedere cat de mult am calatorit...totusi as alege tunisia si roma. nu neaparat ca ar fi fost cele mai frumoase locatii, dar conteaza si cu cine am fost, si atmosfera si felul cum m-am simtit...totul....pe un loc de top ar fi stat si andaluzia dar avand in vedere ca acolo eram la studii, nu a fost numai o vacanta. E paradoxal, in acelasi timp am si chef de vacanta dar si de munca...se pare ca leneveala de care vorbeam a cam trecut. si acum pot face orice!

I feel good....

ta na na na naaa

Pentru inceput o sa pun poze....

Plaza di Venezia-Roma

Trenuri, drumuri, avioane...

Mi-am petrecut dimineata intr-o gara, asteptand trenul. Cu o zi inainte alergasem dupa tren mai ceva ca la maraton, doar ca sa-l vad cum pleaca de sub ochii mei, chiar in momentul cand am ajuns pe peron. Intr-o alta zi, alarma ceasului de dimineata m-a facut sa cad din pat, infasurata in patura, ceea ce mi-a dat o energie ce m-a tinut intreaga zi...si am prins toate trenurile.

Ieri am alergat din nou dupa avion si am reusit sa ajung cu 5 minute inainte sa se inchida poarta. De data asta nu eu am intarziat, ci trenul. L-am asteptat cu un mic dejun frantuzesc, observand marea de lume care intra si iese dintr-o gara. L-am asteptat cu el, care nu e obisnuit sa astepte trenuri sau sa alerge dupa avioane. Deci fuga mea dupa adrenalina creaza o tornada care ii ia pe sus si pe cei care nu se simt in siguranta in mijlocul norului de intensitate si flacari. Imi place sa ma consider un condiment care adauga intensitate in viata oamenilor, cu pretul tulburarii linistii...publice.

Avionul asteptat, urmarit, alergat si prins pe ultima secunda, a ajuns mai devreme cu juma' de ora. Precizie nemteasca de ceas. Le-am spus auf wiedersehen cu zambetul pe buze si mi-am continuat goana nebuna. Dar am invatat sa ma opresc pentru o clipa si sa rasuflu. Si m-am trezit si devreme, caci nemtii astia m-au invatat pretul timpului.

Ich liebe dich!!! Nu, nu e pentru stewarzii din avion, contrar asteptarilor, dar asta e cam tot vocabularul meu in nemteste. Capisci?