joi, 17 decembrie 2009

cafea cu aroma de aventura


Am ajuns mai devreme. Da, se intampla si asemenea miracole. De fapt am plecat mai devreme, ca sa apuc sa-mi platesc si telefonul, dar, chiar in fata bancii, m-am razgandit...parca nu-mi venea sa incep saptamana dand atatia bani. Mi se intampla rar...de fapt aproape niciodata...dar de data asta, am decis sa ma duc mai devreme la intalnirea cu o veche prietena pe care nu o mai vazusem de sute de ani. In orasul de gheata, focul luminilor de sarbatori dogorea, luminand cu maiestria unui reflector pe o scena de teatru, cand si cand, diverse puncte de interes. Am comandat o cafea exotica, cu aroma de scortisoara. Ea a ajuns o data cu cafeaua...surprinzand jocul pervers si cu accente usor sadice, cu tipul de la masa de alaturi, a carui prietena-un Othello in varianta feminina- fierbea.

Ne-am delectat cu arome exotice, am readus in prezent povestile de mult uitate, am studiat oamenii din jur, ne-am imaginat povestile lor, demne de un film de actiune, horror, comedie, parodie, drama sau romantic, dupa caz...si ne-a luat valul...pana cand...s-a facut liniste in jurul nostru. Nu ne dadeam seama ca deja vorbeam cam tare si toti auzeau cum arata viata lor de fapt, si din ce filme vine fiecare...mult mai picante decat pareau in realitate...cu siguranta. Si a devenit fiecare din noi, actrita in propriul film...scena: o terasa! Cum a sunat povestea castigatoare? Pai...sa vedem...


Noapte de vara, cu cer instelat. In aer se simte linistea si presiunea de dupa furtuna. La o terasa, un el, o ea si un prieten comun. El si ea nu se cunosc de mult, dar a fost cu scantei, un foc de artificii intens, dar uneori periculos asa cum...el va afla mai tarziu...au fost mai toate relatiile ei...dar niciodata la intensitatea asta. Sa fie acolo oare un trio amoros? Nu se stie, dar intotdeauna, o parte din poveste ramane la latitudinea imaginatiei spectatorilor. La celelalte mese, majoritatea sunt oameni blazati sau normali...civili...cu un servici normal...cu program normal si obositor, si fara mari pasiuni. Intre cei 3 se formeaza echipe-2 contra 1, apoi se schimba membrii intre ei...usor, usor, atmosfera se incinge, din aer dispar semnele ploii de mai inainte, si aerul e cuprins de flacari. In acord cu atmosfera generala, care ardea, parca asteptand ceva....El si cu Ea incepura sa discute in contradictoriu...si mai in contradictoriu...si mai..si mai...pana cand, ea se ridica si pleaca val vartej. Nu trec nici 5 minute, ca se intoarce, spre a-i da o palma, dupa care se aseaza linistita inapoi la masa de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Chicoteli infundate se simt de la celelalte mese...si cei 3 devin din ce in ce mai constient, chiar si sub aburii alcoolului, ca sunt acum in centrul atentiei tuturor...inca discret, dar in curand nimic nu va mai fi discret in acel loc. Aparent s-au impacat, nu fac decat sa se tachineze, dar...el e razbunator si incepe sa o enerveze din ce in ce mai tare, pana cand, ea se ridica si ii mai da o palma, gandindu-se(daca poti gandi in asemenea momente), ca prima a fost prea slaba. si incepe sa-i placa ideea...asa cum se spune...foamea vine mancand...si nu se opreste numai la o palma...Ea nu era vreo godzilla feminina...dar...caldura din aer, palma ei intr-un loc sensibil...lui ii dadu sangele pe nas, si cand se ridica, sangele lui tasneste peste ea peste tot, si peste el...peste amandoi. Chelnerii s-au speriat, toti credeau ca s-a intamplat ceva, ei 2 nu prea intelegeau ce-i cu atata agitatie... dar, la baie, oglinda le arata o imagine scapata dintr-un film horror...erau efectiv plini de sange, desi practic n-aveau nimic. Cand a iesit cineva de la baie si i-a vazut a inceput sa tipe ingrozita. S-au spalat, si au plecat mai departe...fara nici o urma aparenta a recentului incident...noroc ca in acea seara fusesera la o terasa unde nu ajung niciodata si nu-i cunostea nimeni. Oricum...ce mai show pt oamenii plictisiti si blazati de acolo!

Eu si acea prietena, ne-am despartit, promitandu-ne ca ne vom revedea mult mai repede de data asta, caci se pare ca avem ce sa ne povestim.

La plecare, o femeie nebuna ne-a dat ghiocei...asa ca s-a stabilit. Urmatoarea cafea cu aroma de aventura va veni o data cu aparitia primilor ghiocei. Am jucat adevar si provocare...azi a fost ziua adevarului, dar ghioceii ne vor aduce si provocarea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu