Realitatea din vis

In dulap stau linistiti pantofii de dans. Mapa cu textele de actorie e pe undeva pe sub pat, iar materialele pentru desen cred ca-s cocotate prin varful sifonierului. Si...le simt lipsa-tuturor! Am fost si raman o artista, indiferent ce aleg sa fac pana la urma.
E ciudat cum oamenii isi doresc lucruri, uneori greu sau imposibil de atins, iar dorinta asta ii tine in priza, le da motivatii si le calauzeste pasii si actiunile intr-un mod subtil si totusi atat de puternic. Iar cand si-au atins scopul, visul odata cucerit, se trezesc la realitate. Si nu le mai place asa mult, caci nu mai e vis. Iar mai tarziu, cand isi aduc aminte, traiesc din nou magia visului. Si totusi...ce se intampla cu prezentul? Probabil nu percepem stralucirea in timp real, caci e ascunsa printre gramezi de gunoaie, praf, hartii si alte asemenea. Ne legam de lucrurile mici si le uitam pe cele mari. Prin mici vreau sa spun marunte si meschine. Caci altfel...lucrurile mici sunt cele ce conteaza cu adevarat. Intr-un CV, sau in biografia cuiva apar notate realizarile, studiile, experienta, starea civila, aptitudinile, domiciliile...dar niciodata senzatiile, ceea ce traim de fapt. Importanta unei tonalitati, mirosul, starea interioara, un gest, o vorba, o miscare... Ciudat cum imi amintesc de cand eram mica numai lucrurile de genul asta...cum ar fi pantofii rosii de lac cu care eram incaltata cand mergeam pe balustrade, cantecul ce-l cantam cand a cazut leaganul cu mine...mirosul si culorile din gradina de trandafiri...mangaierea razelor soarelui....un sarut...castelele de nisip...inghetata de capsuni...troznetul lemnelor in soba, saniile, mersul pe strazi pline de praf si de lumina...arsita...strugurii...toate astea declansate de un vanzator de pomi si trandafiri cataratori. Se incepe cu mici carcei, care se onduleaza, apoi devin mari, si mai mari....aproape imposibil de desfacut, si in final ajung pana sus. Cu pasi mici dar siguri. Eu am facut mult timp pasi mari, de urias....acum e momentul pentru pasi ceva mai mici.