Bosch

Imi amintesc ca prima oara cand mi-am cumparat un telefon celular, abia asteptam sa sune cineva, era o incantare sunetul acela de sms sau apel....avand in vedere si circumstantele. Cred ca aveam vreo 16-17 ani si eu cu frate-miu aveam niste bani stransi de care nu se stia si ne-am cumparat amandoi telefoane bosch, caramizi din alea cum erau atunci. De cate ori a cazut saracu' telefon...si n-a patit nimic-buna jucarie! Tin minte ca alergam dupa un autobuz si mi-a scapat din buzunar, s-a izbit de ciment si s-a facut bucati-bucatele-bateria i-a sarit intr-o parte, carcasa in alta, au sarit aschii din el. L-am reconstituit, si a functionat mai departe la fel de bine fara urma de petic...poate o mica zgarietura. si tin minte ca i-am fost fidela...mult timp-de fapt un timp egal cu cea mai lunga relatie a mea, pusa cap la cap...cu indulgenta-tot telefonul a rezistat mai mult. Asa....spuneam despre telefonul sub acoperire-ne-am luat amandoi si eu si frate-miu cartele connex cu numere unul dupa altul-al lui se termina in 1-ca l-a luat cu o zi inaintea mea-si al meu in 2-tot el mi l-a luat-ca la CNP. Cateva luni(acuma..n-o fi fost atata dar eu n-am chiar deloc notiunea timpului) le-am ascuns de ai mei. Vorbeam pe ascuns, in soapta, le dadeam pe silent...dar s-au prins pana la urma. si faza cea mai tare-am copiat la liceu la ora de economie cu tel bosch la ureche-nu hands free, nu tel minuscul-ditamai caramida acoperita de par, de capul tinut aplecat "am torticolis doamna, asa m-am trezit azi!" si de gulerul gecii ridicat...
Iar azi refuz apeluri sau le evit, nu raspund la sms-uri sau telefoane sau dau raspunsuri evazive care sa mai amane putin si sa-mi mai aduca un pic de liniste-cine ar fi crezut....Si totusi imi place sa comunic-si sa vorbesc la telefon..uneori vorbesc cu orele...

golden times

M-am lenevit de la un timp, nu mai am rabdare sa scriu pe blog. Culmea, in loc sa ma plictisesc de el pe vremea cand scriam zilnic, o fac acum cand apar cu o postare pe luna...dar cam asa e in viata. Nu degeaba se spune ca pofta vine mancand. Ne obisnuim cu un anumit ritm si apoi e greu de iesit din el. M-au intrebat in ultimul timp mai multi din cei care-mi urmareau blogul vechi de ce nu mai scriu...imediat vin o gramada de raspunsuri: nu mai am timp/chef/inspiratie...nu stiu cum sa fac asta...despre ce...dar cum ar fi sa revin? Asa ca fac primul pas...si cum afara e atat de frumos si gandul la vacanta ne invadeaza mintea chiar fara sa vrem...chiar vorbeam cu cineva de curand ca daca ar fi sa aleg cele mai frumoase vacante pe care le-am avut...desi ar fi destul de greu avand in vedere cat de mult am calatorit...totusi as alege tunisia si roma. nu neaparat ca ar fi fost cele mai frumoase locatii, dar conteaza si cu cine am fost, si atmosfera si felul cum m-am simtit...totul....pe un loc de top ar fi stat si andaluzia dar avand in vedere ca acolo eram la studii, nu a fost numai o vacanta. E paradoxal, in acelasi timp am si chef de vacanta dar si de munca...se pare ca leneveala de care vorbeam a cam trecut. si acum pot face orice!

I feel good....

ta na na na naaa

Pentru inceput o sa pun poze....

Plaza di Venezia-Roma