De ce ne e frica de goliciune?

Mi s-a facut o oferta sa apar topless intr-un film...un serial cunoscut si cu audienta mare. Am refuzat pentru ca...nu eram suficient de bine platita pentru asta. Si am realizat ca, daca inainte spuneam ca n-o sa apar niciodata dezbracata, acum s-au mai schimbat datele problemei. Pana la urma de ce nu? Ce e chiar asa jenant in asta? E adevarat ca limita de aici si pana la vulgaritate e foarte fragila, si ca e deja un gest desuet, avand in vedere ca toate "pitipoancele" :)) se dezbraca spre a se arata in deplina lor splendoare. Nu spun un nu categoric, asta cu siguranta. Pana acolo unde e inca arta, poate fi un exercitiu de sinceritate, al tau cu tine, un experiment care te scapa de complexe si te despoaie de inhibitii. Numai ca...dezbracatul asta public, e ca virginitatea. Nu trebuie dat pe orice si oricum. Iar imaginea pe care ti-o poate construi, e una oarecum periculoasa, caci, cum spuneam, e o limita atat de fragila intre arta si vulgaritate.

De pilda, Sharon Stone e o actrita care a declarat ca nu se teme de goliciune, si ca daca crede cu adevarat in scopul artistic al unui asemenea gest, nu se da in laturi de la asta. dar pe de alta parte, orice ar face ea, nu cred ca e vreodata vulgara, nu in sensul ala naspa al cuvantului, si asta petru ca are un anume sarm, bun simt si masura a lucrurilor, un anume bun gust in tot ce face, calitati ce le lipsesc multitudinii de "fete de la pagina 5" autohtone. Sunt si actrite mari si cunoscute care declara ca ele nu s-ar dezbraca niciodata in vreun film, ceea ce nici nu le ajuta, dar nici nu le dauneaza. Ele stiu ca n-ar obtine nimic in plus asa. Depinde unde vrei sa te situezi ca imagine, cate inhibitii ai, cat de deschisa esti si cum vrei sa te folosesti de mijloacele tale.

Eu personal nu sunt nici pro abuzului de exbitionism, dar nici contra goliciunii, atata timp cat e...cu masura si...foarte important, cat acea persoana are un corp perfect.